duminică, 16 mai 2010

Cine seamana vant, culege furtuna !

A fost publicat in Rasunetul – bistrita in data de 15.05.2010

 

Cine seamănă VÂNT, culege FURTUNĂ !

 

          Am dat acest titlu articolului meu considerând că „marinelu” lu peşte prăjit, ar cam trebui să ştie acest proverb foarte vechi. Puţin îi pasă acestui individ de ŢARĂ sau de POPOR. Ca bişniţar notoriu ce s-a declarat, a demonstrat cu claritate că STATUL este El – SUPREMUL. Pentru mine individul nu este preşedintele meu: el este preşedintele „tâmpiţilor” care l-au ales. Poate unii dintre dumneavoastră se vor supăra când am scris „tâmpiţi”. Greşiţi fundamental: vă amintesc discuţia ce o purta individul Băsescu cu un „intelectual”, aşa-zis „de marcă”, atunci când, cu guriţa lui aia dulce de spurcată ce este, Băsescu a spus – „Şcoala românească a scos şi scoate numai tâmpiţi”. Sigur că da, şi eu sunt un „tâmpit” pentru că şi eu sunt produsul Şcolii româneşti. Numai că din cei 22 de milioane de „tâmpiţi”, eu sunt unul care nu

l-a votat pe acest mafiot. Aşa că mă consider un „tâmpit” nemanipulabil, un „tâmpit” care „nu mai pune botul” la minciunile, mai mult decât evidente ale lui Băsescu. Evident că, anonimii de tipul individului B.....n, care mă interpela telefonic la o emisiune a lui Alin Cordoş de la AsTV, că „Armata nu a participat la război de peste 60 de ani”, vor spune că: „comuniştii, minerii, securiştii” etc., etc., etc. Mai întâi, să îi răspund la treaba cu „războiul” acestui purtător al unui singur neurorn (dacă îl are şi pe ăla !). Armata este unul din pilonii NECESARI şi OBLIGATORII pentru menţinerea INDEPENDENŢEI şi SUVERANITĂŢII unui stat, măi anonimule ! Dacă n-ar fi fost Armata română, în cei 60 de ani pe care îi evoci, acum nu te mai puteai exprima în limba maică-ti (ca să înţelegi că e vorba de „limba maternă”). Dar probabil că lipsa ta de cultură, (produsul Şcolii româneşti, nu-i aşa !) te determină să uiţi că în anii ’60, era un „Plan Valev”, plan care desfiinţa România. În 1968, România ar fi fost ocupată de trupele „pretine” ale Tratatului de la Varşovia. NUMAU EXISTENŢA ARMATEI ROMÂNE a împiedicat desfiinţarea STATULUI ROMÂN ! Dar, ce

să-i faci, este ceva mai greu de înţeles pentru unul care „pune botul” la toate diversiunile MARELUI MINCINOS MANIPULATOR !

          Am devenit anti Băsescu în momentul când am realizat că acest individ este total lipsit de scrupule: lipsit de loialitate – şi-a trădat absolut toţi prietenii; demagog fără limite – nimic din ce a promis nu a îndeplinit !; mincinos indiscutabil – până şi el crede că crede ce-i iese pe gură !; dictatorial (nu autoritar) – nu suportă nici o critică. Se crede Dumnezeu. Are impresia că tot ce emite el este genial. Cine a avut curajul

să-l contrazică a fost înlăturat, începând cu Andrei Pleşu. Este un tip laş. Nu are curajul să participe la o reală dezbatere la unul din posturile de televiziune unde este criticat. Preferă să „boicoteze” aceste posturi, decretându-le ca fiind ale „mogulilor”, de parcă posturile care îl pupă şi-l ling de sus şi până jos, ar fi ale unor extratereştri, nu ale altor moguli. Da, dar ale mogulilor care fac parte din gaşca lui ! Şi totuşi, are un merit incontestabil: este un maestru desăvârşit al însămânţării discordiei între oameni, între toate categoriile sociale, în interiorul acestor categorii sociale, între sindicate şi sindicalişti, între profesori şi părinţi, bolnavi şi medici, împotriva Parlamentului, împotriva Justiţiei, a magistraţilor, împotriva Armatei, a pensionarilor, a bugetarilor, etc., etc., etc. Dictonul „dezbină ca să stăpâneşti” este scris pe stindardul băsescian. Nu am nimic cu membrii şi simpatizanţii Partidului Democrat Liberal. Recunosc, şi eu am făcut parte din acest partid. Dar pe vremea aceea Partidul Democrat avea o serie de oameni de valoare deosebită. Sigur, mulţi dintre ei au îmbătrânit. Alţii au murit. Unii, din păcate au murit dureros de tineri. Acum însă, actualul partid seamănă foarte mult cu partidul comunist. Băsescu a avut dreptate. Dar vina „bolşevizării” actualului PDL este ÎN TOTALITATE a SUPREMULUI ! El este PRIMUL BOLŞEVIC AL ŢĂRII !

          Personal, mă bucur că acum, Băsescu îi pedepseşte pe TOŢI, mai ales pe cei care au avut încredere în el şi l-au votat. Dar şi pe cei indiferenţi, „scârbiţi de politică”, adică pe cei care nu au mers la vot. Ne merităm soarta. Chiar dacă acum bătrânii pensionari (care l-au votat) strigă la jandarmi: „Apăraţi un criminal !”, şi „Jos Băsescu!”, „Acest Băsescu e mai rău ca Ceauşescu!”, asta nu înseamnă decât faptul că Băsescu culege ce a semănat !

          Pe cine crede individul ăsta că mai păcăleşte ? De cinci ani şi cinci luni de când este la putere ce a făcut Băsescu pentru ŢARĂ şi pentru CETĂŢENII României ?

NIMIC ! Absolut NIMIC ! Pentru el şi gaşca lui: TOTUL ! Este mai mult ca sigur că va veni momentul când el şi gaşca lui vor trebui să dea socoteală despre faptele lor!

Are impresia că suntem atât de proşti pentru că i-a mers până acum, dar ulciorul nu merge de multe ori la apă ! De când este preşedinte, zilnic pe masa lui, în fiecare dimineaţă, are tabloul a tot ceea ce se întâmplă în România şi în lume – sintezele informative al organelor de informaţii competente sunt dovezi incontestabile că BĂSESCU ŞTIA DE CRIZĂ ÎNCĂ DIN 2008 ! Dar a reuşit să-i prostească pe proşti şi în anul electoral 2009 A ASCUNS ADEVĂRUL ! Ba mai mult decât atât: pentru a se asigura că va fi ales a doua oară, a încălcat grosolan Constituţia şi nu a permis un alt prim ministru care ar fi descoperit ADEVĂRUL falimentului politicii băsesciene cu scopul trimiterii în faliment a României. 

          Într-unul din articolele precedente scriam că Băsescu nu VREA să ne prezinte ADEVĂRUL cu privire la împrumutul luat de guvernul Băsescu-Boc. La sfârşitul anului 2008 România era datoare 17 miliarde de euro. Sub guvernarea Băsescu-Boc, datoria a crescut cu 71 miliarde de euro ! Unde sunt banii, respectiv 54 miliarde de lei ? Să ne uităm la sumele IMENSE folosite în campania electorală prezidenţială, să ne uităm la licitaţiile trucate din anul 2009 şi 2010 ! Să ne uităm la IMENSA RISIPĂ A BANILOR PUBLICI – la mai toateAgenţiile sau instituţiile deconcentrate s-au plătit câte doi-trei directori în acelaşi timp – cel vechi (PSD-ist sau PNL-ist) şi cel nou, automat PDL-ist. Membrii AGA, salarii de 30 – 40.000 euro, etc., etc., etc.

          Dacă în decmbrie 1989 a fost revoluţia tinerilor, păzeşte-te Băsescule ! Anul 2010 ar putea fi revoluţia părului alb ! Atunci tinerii nu mai aveau ce pierde ! Acum, ATENŢIE ! NU MAI AU CE PIERDE NICI OAMENII ÎN VÂRSTĂ !

          Oi fi fost tu, Băsescule, căpitan al unei nave maritime, dar acum eşti căpitanul navei numită România, navă pe care ai aruncat-o într-o furtună provocată de tine !

CINE SEAMĂNĂ VÂNT, CULEGE FURTUNĂ !

 

Colonel (r) DORIN FILIP