sâmbătă, 31 iulie 2010

Base Distrugatorul

In ziarul "Rasunetul@ din municipiul Bistrita am publicat articolul cu titlul "Base Distrugatorul" Deasemenea, in ziarul online "Bistrita online" am publicat extrasul de la sedinta Comitetului Director din 27 iulie 2010. Redau mai jos articolul despre care am pomenit mai sus.
BĂSE DISTRUGĂTORUL
(pamflet apolitic)

Cred că foarte mulţi dintre dumneavoastră, dragii mei cititori, aţi văzut filmul “Conan Distrugătorul”. Ei bine, numele acestui film mi-a inspirit şi numele pamfletului pe care îl aveţi în faţă. Mai mult decât atât, numele mi-a fost inspirit de întreaga cariera a celui care este preşedintele vostru. Al vostru că l-aţi ales cu 58% în judeţul şi municipiul nostru. Al meu nu este, nu numai pentru că NU L-AM VOTAT, dar individul care s-a cocoţat în fruntea ţării, nu mă reprezintă în nici-un fel. Un indivit lipsit de loialitate, laş, unul care îşi trădează prietenii fără nici-un scrupul dovedind o crasă lipsă de caracter, nu poate fi PREŞEDINTELE MEU. Cum adică lipsit de loialitate ? Păi eu zic să vă aduceţi aminte episodul: „Petre, eşti fratele meu ! Eşti cel mai bun !” – etc.etc.etc...Asta o spunea azi la ora 12.00. Ia să auzim ce spunea a doua zi, tot la ora 12.00: „Cine-i Petre Roman ? N-am auzit de el !” Scena se petrecea prin luna mai a anului 2001 când a reuşit să ia comanda supremă în Partidul Democrat, păcălind, prin manipulare, marea majoritate a membrilor acestui partid, care, la acea dată avea foarte mulţi oameni, cu adevărat, de valoare. Încet-încet i-a îndepărtat pe toţi cei care prezentau un pericol pentru ambiţiile lui nemăsurate. Toţi cei care nu au vrut să îl pupe în părţile dorsale, toţi cei care au încercat să-şi spună, deschis părerea contrară voinţei lui, au fost înlăturaţi fără nici un scrupul. S-a înconjurat de o gaşcă de yes mani, de aplaudaci şi adulatori, luând ca exemplu pe „ilustrul” său înaintaş, tot un ăla cu escu. Sigur că e vorba de dezgropatul Ceauşescu ! Ba chiar, mai mult decât atât, a adus lângă el slugoi plătiţi regeşte sau oameni şantajabili sau chiar şantajaţi, pentru a putea fi el, SUPREMUL, comandantul de navă care poate tăia şi spânzura după bunul lui plac.
În 2004, când a fost ales preşedintele acestei ţări amărâte, care, încă se mai cheamă România, l-a scos din jobenul său de prestidigitator pe neica-nimeni, care, cică se numeşte Emil a lu’ Boc ! Dacă este să ridicăm un monument al slugărniciei perfecte, avem modelul: Emil a lu’ Boc poate fi înălţat pe postamentul acestui monument, fără nici o ezitare. Individul ăsta, este atât de lipsit de personalitate încât acceptă ca, fără să crâcnească, toate lăturile să fie aruncate în capul lui, chiar dacă, sau mai bine zis – cu atât mai mult cu cât aceste lături sunt adresate şefului său, şef pe care, după cât se vede, îl divinizează. Doar l-a băgat în ISTORIE, nu ? L-a făcut prim ministrul României, n’aşa ! Cum ar fi zis nemuritorul Brucan.
Gata, am bătut destul câmpii. Să venim la oile noastre, la subiectul Băse Distrugătorul. Dacă treceţi în revistă CV-ul marelui bărbat al ţării, veţi vedea că, pe unde a trecut a distrus totul. Mai ceva ca Attila, mai ceva ca Gengis Han ! În urma lui n-au rămas decât ruine, sau n-a mai rămas nimic. A ras totul. Ia să vedem cum şi ce. În perioada 1987 – 1989 a fost şef al Agenţiei NAVROM din Anvers. Nu mai adăugăm faptul că nu putea ocupa o astfel de funcţie fără avizul şi fără CONTRACTUL de colaborare cu securitatea, aia blamată pe drept, dar de multe ori pe nedrept, în zilelele noastre. Pentru matrapazlâcurile făcute în acea perioadă a fost rechemat, la începutul anului 1989, în ţară. A făcut suficiente pagube României socialiste în funcţia respectivă, aşa că ar merita titlul de mare dizident !
Timp de doi ani 1989 – 1991, a lucrat în Ministerul Transporturilor, iar în 1992 a ajuns chiar ministru al acestui minister. A fost ministrul în guvernele Roman, Stolojan, Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu. Ce a rămas în urma lui din toţi anii de ministeriat ? Cum ce ? Praful de pe tobă – taxa Băsescu – pe care o plătim şi în ziua de azi fără nici-un rezultat. Ba este unul: îmbogăţirea clientelei politice băsesciene. Ca ministru al transporturilor, cum a avut grijă de flota României ? Care flotă ? Profitând de haosul legislativ preconizat de regimul Iliescu, flota României a dispărut fără urme. Sigur că, legal, nu i se poate imputa nimic celui care a mătrăşit-o !
Legal poate că nu, dar moral ? Ca minstru al transporturilor, ce a făcut cu CFR-ul ? Ăsta de astăzi este o umbră a CFR-ului de pe vremea dezgropatului ! (Ţin să vă informez că nu sunt deloc un nostalgic ! Privesc doar cu un ochi critic ce a fost, dar, mai ales, ce este astăzi în ţara în care m-am născut). Începutul sfârşitului CFR-ului poartă, clar, semnătura individului – Băse Distrugătorul !
Să vedem acum ce a rămas de pe urma sinsistrului Băse al transporturilor din drumurile ţării. Păi ce să rămână ? După concepţia înaintată a acestuia, România nu avea nevoie de autostrăzi. Aşa a declarat-o personal şi individual. Nu sub semnătură ci la Tv. Dar nici de drumuri şi poduri, nici de drumuri naţionale, judeţene, comunale. Ca atare le-a tratat cu sictir. Adică a distrus tot ce a condus.
Să vedem din punct de vedere politic ce a realizat. Ei, aici e aici. Din punct de vedere politic a realizat, aproape tot ce şi-a propus. Şi-a propus să desfiinţeze PD ca partid de stânga ? A reuşit – l-a făcut de dreapta-stânga. Şi-a propus să distrugă PNL ? Aici n-a reuşit decât într-o anumită măsură. Prin Alianţa DA a racolat o mare parte din membrii PNL – aripa Stolojan -, dar PNL a rezistat. A adus la putere noul PDL format, de această dată, în mare parte numai din oportunişti băsescieni.
În calitate de preşedinte al României a făcut tot ce i-a stat în putinţă să distrugă TOATE relaţiile internaţionale ale acesteia. În ziua de astăzi nici Burkina Faso nu ne mai bagă în seamă. Promovarea intereselor personale a fost pe primul plan al activităţii băsesciene. Ce a mai rămas din Armata Română al cărui şef s-ar zice că este ? (Cel puţin din punct de vedere constituţional !) Mai nimic. Datorită politicii sale axate, în principal pe distrugere, în curând Armata Română va dispărea. E prea scumpă apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, nu-i aşa, dragi tovarăşi şi pretini !
Ce urmează ? Păi eu zic, fără teama de a greşi, că se vede din spaţiu ce urmează: DISTRUGEREA PDL ! Înfiinţarea unui partid prezidenţial (cică UNPR), PDL urmând calea PNŢCD-ului din anul 2000, partid pe a cărei cădere scrie tot Băse Distrugătorul. Aduceţi-vă aminte perioada 1996 – 2000 !
Pronostic 2012 ? Lăsând la o parte predicţia maya – aia cu apocalipsa, mai întâi şi mai întâi va fi apocalipsa BĂSE DISTRUGĂTORUL. Din păcate, tot el şi-a pus semnătura şi pe DISTRUGEREA ROMÂNIEI. Aşa că 21 decembrie 2012, marea apocalipsă mayaşă, nu va mai avea ce distruge din România băsesciană !

Colonel (r) DORIN FILIP

vineri, 2 iulie 2010

Adunarea generala a filialei 1 Bistrita

Adunarea membrilor Filialei 1 Bistriţa a SCMD

Joi, 01 iulie, 2010 a avut loc Adunarea generală a mebrilor Filialei 1 Bistriţa a SCMD. Pe ordinea de zi au figurat, în principal, următoarele:
1. Informare cu privire la activitatea desfăşurată de conducerea SCMD în 26.06.2010 la Alba Iulia – prezentată de preşedintele filialei, colonel (r) Maftei Taloş;
2. Prezentarea Deciziei CC şi a motivaţiei acesteia, precum şi a măsurilor ce le vom întreprinde cu privire la recalcularea pensiilor militare prezentat de col. (r) Filip Dorin, secretarul filialei;
3. Probleme organizatorice: primirea de noi membri; stabilirea unor proiecte de Protocol de colaborare cu organizaţii sindicale similare, cu organizaţii şi asociaţii neguvernamentale; prezentarea bannerului şi a vestelor imprimate – cu insemnele filialei noastre; stabilirea modului de anunţare a membrilor de sindicat (tip releu) în diferite variante.
4. Diverse. Informare cu privire la strângerea cotizaţiei şi cheltuirea banilor.
Problemele ridicate în cuvântul participanţilor, s-au referit la găsirea unor
modalităţi de contracarare a acţiunilor de manipulare desfăşurate de conducerea actuală a ţării, dar, mai ales, s-au referit la atragerea de cât mai mulţi membri în rândurile sindicatului nostru. În acest sens, Biroul operativ al filialei a întocmit şi pregătit peste o sută de scrisori adresate camarazilor noştri. Aceste scrisor urmează a fi înmânate tuturor cadrelor militare din întregul sistem naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, trecute în rezervă sau în retragere.
Conţinutul acestei scrisori este următorul:

Camarade !

Am ales această cale pentru a te informa de existenţa şi în judeţul nostru a Filialei 1 Bistriţa a Sindicatului Cadrelor Militare Disponbilizate, în Rezervă şi în Retragere. Ce îşi propune acest sindicat ? Vă prezentăm în continuare câteva din scopurile acestuia, rezultate din Statutul său:
- Realizarea untăţii şi forţei de acţiune ale membrilor săi pentru punerea în valoare şi apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legale şi legitime ale tuturor categoriilor de militari, din întreg Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Puiblică şi Siguranţă Naţională;
- Asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi retragere;
- Dreptul la pensie militară de stat, respectiv dreptul la pensie ocupaţională, decentă, în raport cu munca depusă, greutăţile, privaţiunile, riscurile, sacrificiile personale şi familiale suportate în cariera militară.
Dezamăgirea noastră, atât a militarilor activi, cât şi a celor în rezervă şi retragere, este lipsa de interes manifestată de lumea politică, în majoritatea ei, faţă de ARMATĂ, faţă de acest stâlp al INDEPENDENŢEI şi SUVERANITĂŢII României, un adevărat simbol al naţiunii !
Cineva trebuie să apere şi interesele noastre ! Iată de ce ne-am asociat în acest sindicat !
Folosim această cale să te chemăm şi pe tine ! Nu fii indiferent ! Nu aştepta să-ţi pice din cer drepturile ! Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă ! Vino împreună cu noi, nu alăturea de noi !
Înscrierea este simplă: îţi trebuie o copie xerox după prima filă a Livretului militar sau după un cupon de pensie, 2 (două) fotografii tip buletin, să completezi o cerere şi să achiţi o cotizaţie anuală de 120 (una sută două zeci) lei. Cotizaţia poate fi plătită şi pe şase luni, respectiv 60 lei. Pentru înscriere vă puteţi prezenta la Cercul Militar Bistriţa, str. Parcului, nr. 2, în ultima miercuri sau joi din fiecare lună, între orele 11.00 – 13.00 când are loc şi adunarea Generală a filialei 1 Bistriţa.

Biroul Operativ al Filialei 1 Bistriţa al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere

Scrisoarea, revăzută faţă de cea precedentă, a fost prezentată de col. (r) Vasile Galoş, vicepreşedintele filialei 1 Bistriţa. S-au distribuit plicuri cu această scrisoare la fiecare participant, aceştia urmând să le înmâneze cadrelor în rezervă pe care le cunosc. Cu prilejul adunării au mai completat cereri de primire în sindicat un număr de zece cadre militare în rezervă şi retragere.

Pt. Conf. Secretarul Filialei 1 Bistriţa a SCMD
Col. (r) Dorin Filip

Vreau sa fim grecizati !

Articolul a fost publicat in mas media bistriteana

VREAU SĂ FIM GRECIZAŢI !
(pamflet)

Mai acum o lună Băsescu ne ameninţa, stârnind panică în mod evident, că este obligatoriu să se scadă pensiile şi salariile bugetarilor, altfel vom ajunge în situaţia Greciei ! Sigur că da, am citat din fenomenala (parcă e mai şic decât „magistrala”!) cuvântare a tov. Băsescu, cu prilejul catastrofalei situaţii economico-financiare a României, constatată, evident, cu acelaşi prilej !
În ziarul „Răsunetul” de sâmbătă-duminică 22 – 23 mai anul curent, domnul Palade Teodor publica un documentar comparativ Grecia – România. Din acel documentar, rezulta, cu o foarte mare claritate, că Băsescu, în conformitate cu felul său de a fi - manipulator al maselor, lipsit de corectitudine, mincinos, ce mai tura—vura, - a aruncat pastila cu Grecia ca să stârnească panica în populaţie şi aceasta, să nu cumva să crâcnească la măsurile anticonstituţionale pe care le-a impus lui Boc. Aşa cum am mai scris şi în alte articole, Băsescu, datorită faptului că, zilnic, pe masa lui de lucru, primeşta sinteza informativă a tuturor serviciilor din sistemul siguranţei naţionale, ştia încă de la începutul anului 2008 că România va intra într-o criză economică profundă. De altfel, acest lucru rezultă şi din poziţia afişată de onor preşedintele României – recte Traian a lu’ Băsescu, atunci când guvernul Tăriceanu a mărit pensiile. Încă de pe atunci, Băsescu ameninţa că nu vor mai fi bani pentru a plăti aceste pensii ! Foarte corect, zic eu. Şi atunci ce a făcut, în continuare, Băsescu, având în vedere că, din noiembrie 2008, a condus România cu o mână de fier ? Doar de atunci este şi premier şi preşedinte ! Cum „ce a făcut ?” NIMIC. Ba chiar, a tăcut chitic atunci când gaşca conducătoare a PDL- ului a năvălit, precum căpuşele, sugând bugetul ţării, cheltuind fără măsură pentru a-şi plăti datoriile din cele patru campanii – alegeri locale, parlamentare, europarlamentare şi cea prezidenţială, Timp de aproape doi ani, gaşca băsesciană a jefuit, fără milă, tot ce se putea jefui. Hopa, dar iată că a venit şi scadenţa... „Fraţilor, ce ne facem ? Nu mai avem bani să plătim salarii, pensii...!” Şi-atunci, ca un adevărat vrăjitor, vine Băsescu şi ne anunţă grav, într-o zi de joi, că din păcate, de ieri (adică de miercuri – când România era pe val, avea creştere economică, nu era în criză, etc...), iată, România este în criză. Şi nu în ori ce fel de criză, ci într-una devastatoare ! Criză care, dacă nu se vor tăia pensiile şi salariile bugetarilor, vom păţi ca Grecia, aşa ne ameninţa TĂTICUL naţiunii !
Păi, dragii mei concetăţeni ! Eu vreau SĂ FIM GRECIZAŢI ! Doresc acest lucru din totă inima şi cu toată puterea ! Şi vă urez să doriţi şi dumneavoastră ! Probabil că veţi zice că nu sunt în toate minţile ! N-aveţi dreptate ! Cum să nu vreau să fim grecizaţi, când salariul mediu în Grecia este de peste 2.300 de EURO, nu de amărăştenii de lei speriaţi ! În România salariul mediu este de 400 de EURO, adică ceva peste 1.600 de lei ! Grecii au făcut scandal că le-a fost redus salariul 13 şi 14, primele de vacanţă, şi alte câteva cheltuieli salariale secundare.
Şi cum să nu vreau să fim grecizaţi, când pensia medie în Grecia este de 1.750 de EURO. În România ? Abia ajunge la 150 de EURO. Şi iarăşi, pensionarii greci, cărora NU LE-A SCĂZUT PENSIA, au manifestat şi au făcut mare scandal pentru că nu au mai primit pensia nr. 13 şi nr. 14 !
Dragă Guvern Băsescu – Boc, daţi-ne şi nouă pensia medie de 1.750 de euro şi vă jur că voi fi de acord să-mi scădeţi chiar 50% din această pensie ! Credeţi că nu ne-am descurca cu o pensie de 875 de euro (adică 3.762,5 lei noi) ? Eu zic că da, sigur ne-am putea descurca !
Aşa că, cerem imperativ: VREM SĂ FIM GRECIZAŢI !

Colonel (r) DORIN FILIP